Foraj orizontal dirijat direct din groapă

Foraj orizontal dirijat direct din groapă


Avantajele forajului orizontal dirijat cu pornire din groapă

Când TERRA a dezvoltat primul utilaj de foraj orizontal dirijat cu pornire din groapă "TERRA MINI-JET" a făcut-o special pentru clienți cu scopul ca aceștia să vadă și să înțeleagă această nouă modalitate de forare. Avantajul forajului cu pornire din groapă este economisirea de timp și bani. Adesea, pur și simplu nu este posibilă forarea cu un dispozitiv de foraj mare deoarece există un spațiu îngust sau o zonă în regiunea montană unde nu există câmp plat. Acestea sunt exact cazurile în care utilajul cu pornire din groapă își arată punctele tari.
Comparativ cu platformele de foraj, utilajele de foraj cu pornire din groapă sunt mai scurte și necesită mai puțin spațiu pentru instalare. Stația de amestecare și de pompare, precum și grupul hidraulic rămân în afara gropii pentru a reduce lungimea acesteia. Pentru Terra-Pit DJ18 este necesară o groapă cu o lungime de numai 2,7 m. Pentru utilajele de foraj cu pornire din groapă TERRA MINI-JET, lungimea gropii poate fi redusă la doar 1,3 m.
Cu utilajul de foraj cu pornire din groapă TERRA începeți forarea la înălțimea țevii finale. Acest lucru înseamnă că nu aveți un unghi de intrare la început și puteți începe forarea orizontală. În cazul utilajelor de foraj orizontal dirijat standard, trebuie mai întâi să forați până la o anumită adâncime ca să ajungeți la canalul de forare al țevii finale. În mod normal, acest lucru înseamnă că trebuie să forați cu 5 până la 10 m mai mult decât este necesar. Niciun contractor nu plătește pentru acești primi metri. Cu utilajele cu pornire din groapă operatorul nu are această problemă și economisește timp și bani.


Foraj pilot

Primul pas al Forajului Orizontal Dirijat este forajul pilot. Prăjinile de foraj în formă tubulară sunt împinse hidraulic în sol. Capul de forare trasează un tunel în pământ. Fluidul de foraj (bentonita) este pompat prin duzele capului de forare pentru a disloca pământul. Capul de forare are o placa de direcție asimetrica. Atâta timp cat capul de forare este rotit continuu, acesta forează un tunel drept. O sondă în interiorul capului de forare transmite semnale la suprafață și permite localizarea continuă a capului de forare. Pentru a schimba direcția, rotirea capului de forare este oprită într-o anumită poziție astfel ca placa de direcție să indice direcția dorită. Acum capul de forare este împins în pământ fără rotire. Astfel, capul de forare se îndreaptă în direcția plăcii de direcție (unghi de rulare).


Lărgire

În momentul în care capul de forare ajunge în groapa țintă, acesta este înlocuit cu un lărgitor. Acest lărgitor deschide canalul de forare și concomitent trage înăuntru țeava HDPE. În funcție de condițiile de sol, se pot folosi lărgitoare cu diametre de până la 1.000 mm (40”), ceea ce permite tragerea unor țevi HDPE cu diametrul de până la 800 mm (32”) sau a unor îmbinări de țevi formate din mai multe țevi HDPE. Ca fluid de forare se folosește bentonită sau ejactomer, în amestec cu apă. Fluidul de forare stabilizează canalul de foraj, reduce la minim frecarea la prăjinile de forare și la noua țeavă HDPE, respectiv transportă particulele de sol prin canalul de forare în groapă.

Beneficii

De la cămin la cămin (sistem cu ţevi scurte):
reînnoirea vechilor ţevi fără groapă

Putere şi viteză:
cel mai puternic utilaj de foraj orizontal dirijat din clasa sa

Cea mai bună rază de îndoire: raza de îndoire de 15 m (50 ft) permite curbe foarte înguste

ADBSe: Sistem electronic automat de forare și lărgire
Modul croaziera:
forare automata prin apăsarea unui buton